Apasă tasta Enter

Efectele declinului demografic asupra sistemului public de pensii din România. Analiză CNPV

Cea mai recentă analiză a Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice (CNPV) surprinde evoluția socio-demografică din România pe termen lung și efectele negative privind sustenabilitatea financiară a sistemului public de pensii, cauzate de îmbătrânirea populației.

Din punct de vedere demografic, populația rezidentă a României s-a redus cu cca. 3,5 milioane de locuitori în perioada 1989-2018, ajungând în ianuarie 2018 la 19,5 milioane. Potrivit unor analize realizate de Institutul Național de Statistică, Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat), Banca Mondială și Organizația Națiunilor Unite, până în anul 2050, populația României este estimată să se reducă cu încă aproximativ 3,3 milioane de locuitori, ajungând la 15,1 milioane. Cel mai pesimist scenariu arată o reducere până la 13,3 milioane de locuitori până în 2050, potrivit unei cercetări realizate de BERD în anul 2008. Între timp însă, recensământul național derulat în anul 2011 a relevat rezultate neașteptat de negative, în sensul în care populația s-a redus mult mai rapid decât era anterior estimat, iar îmbătrânirea populației s-a produs de asemenea mai rapid față de așteptările specialiștilor.

Aricolul integral: revista.seniorul.ro

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *